Mă iartă
Mihai Manolescu
------------------------------

Mă iartă

Poate-i târziu, sau poate nu e,
Să mă întorc spăşit, să-ţi spun,
Că rătăcind prin astă lume
Am obosit de-atâta drum
Şi vreau să mă opresc la tine,
Iar anii toţi ce încă-i am
Să-i împărţim, la rău şi bine.
Să nu ni se mai piarză-n van.

Şi ştiu : Mă vei certa amarnic,
Că pân-acum n-am fost în stare
La vorbă să m-arăt mai harnic,
Spunîndu-ţi sincer cât de tare
Mă bucur când te am aproape.
Dar voi pleca, cuminte, capul,
Sperînd că dup-aceea, poate,
Mă vei lăsa ca să-ţi trec pragul.

Pesemne că am fost prea tineri
Când viaţa mi te-a scos în cale.
Atunci nu ne legam de nimeni,
Gustînd relaţii amicale.
Cu timpul, ne-a purtat destinul
Pe căi numai de el ştiute,
Dar uite că acum, Divinul,
Ne dă o şansă, nu mai multe.

Te rog atât să faci acuma :
Mă iartă dară c-am greşit.
Întinde palma dreaptă numa’,
Să simţi anume ce cumplit
Se zbate-o inimă bolnavă
De-un dor ce nu s-a vindecat,
Şi chiar şi c-o privire gravă
Să-mi spui atâta : Te-am iertat.