UNEI CURTEZANE
STOMFF ANDREI AUREL
------------------------------

UNEI CURTEZANE

Desculţ când am intrat în templul tău
Am şovăit să mă închin căci gândul
Mi-a spus că-mi va veni şi mie rândul
Să mă alungi, ca pe un lucru rău.

Dar te-am primit în braţe fără preget
Deşi cu multe gesturi vinovate.
Şi mi-ai lăsat să am pe mai departe
Din cupa desfătării, doar un deget.

Şi vrând să fiu mai ipocrit ca tine
Am îmbrăcat minciuna-n albe haine.
Aveam şi eu şi tu aceleaşi taine
Ce le-am ascuns, fiindu-ne ruşine.

Tu, purtătoare a sceptrului minciunii,
Că m-ai învins, nu-mi pare rău de loc.
De data asta n-am avut noroc
Dar nici nu urlu la ivitul lunii.

Deci, ţie, curtezană minunată,
Îţi mai rămâne totuşi o speranţă.
Să întâlneşti la capăt de vacanţă,
Un alt viteaz, cu mintea bulversată.

Înfruntă-l. Sigur n-ai să fi învinsă,
Deşi te cred că îţi doreşti nespus.
Şi el îţi va rămâne doar supus.
Împărăţia ta e prea întinsă.

Adio deci frumoasă curtezană.
Nu-mi pare rău că te-am avut o vreme.
Şi nici nu ai motive a te teme.
Sufletul meu nu poartă nici o rană.

Eu ştiu că n-am fost fără de prihană.