Renunțare Blacks ------------------------------ Peste stâncile golaşe ale falnicului plai se coboară mândra lună cu-al ei falnic evantai. Satu-n vale amuţeste cu-a lui râu, paznic de noapte ce strică tăcerea nopţii, îngânând tainice şoapte. Dar în deal, lîngă pădure, într-o casă luminoasă, la o masă de brad verde şade o fată preafrumoasă. Păru-i negru se revarsă ca un râu învolburat peste umerii săi tineri, peste chipul înlăcrimat. Trupul zvelt, ca de fecioară, şi-l îndreaptă spre fereastră, iară lacrimile-i calde udă florile din glastră. Râu de lacrimi se revarsă pe-ai ei tineri obrăjori, tineri şi cu o dulceaţă ce-o găseşti numai în flori. Ea priveşte lung în zare, doar de l-ar vedea venind și în noaptea-ntunecoasă să-l audă hăulind. Glasul lui îl socoteşte ca fiind al lui Orfeu și în mintea-i de copilă îl aseamă cu un zeu. Dar iubitul nu se-arată, devenind o ficţiune, sufletul frumoasei fete e cuprins de-amărăciune. Îmbrăcată-n strai de noapte dă’ să sufle-n lumânare când din flacăra ei albă un chipeş flăcău i-apare. Din acea lumină albă, tânărul încet coboară și cu braţele vânjoase, strâns, iubita-şi înconjoară. El o ia încet în braţe, o conduce înspre masă și pe scaunul cel verde cu atenţie o lasă. Însă tânăra fecioară a rămas ca fermecată, buzele nu o ascultă, un cuvânt nu vor să scoată. După-o dulce sărutare fata cu greu îşi revine - Cine eşti, din care lume ai venit aici, străine? Tânărul candid zâmbeşte şi pe pat încet se-aşează, preafrumoasei sale gazde el începe să-i vorbească: - M-aduse în astă lume marea patimă din piept, ea îmi dete trup şi suflet, nu am mai putut s-aştept. Am lăsat în urmă tronul şi a mea împărăţie pentru a trăi cu tine clipele de veşnicie. Ce doresc în astă lume morbidă, plină de ură? Doar căldura vocii tale şi iubirea cea mai pură. În a mea împărăţie nimeni nu ştie-a iubi, nimeni n-a aflat vreodată ce înseamnă ”a trăi”. Suntem nişte simpli aştrii în întregul Univers și din temniţa tăcerii, eu am reuşit să ies. Ani întregi, ca într-o clipă, reuşit-am să-i străbat trecutu-i o amintire şi va fi pe veci uitat. Întruptat sunt din căldură şi din adieri de vânt, a mea dragoste celestă am venit ca să ţi-o cânt. Trupul zvelt, fără de seamăn, eu să îl admir mereu și să îl preschimb deodată în altarul unui zeu. Toţi să vină să se roage la altar îmbraţişaţi pentru a se reîntoarce mulţumind înlăcrimaţi. Oferindu-mi bucuria de a fi mereu cu tine, stăpâni-vom Universul, peste Rău şi peste Bine. Vom crea o nouă lume şi vei fi nemuritoare, împreună domina-vom astă lume mişcătoare. - În această lume rece despre care îmi vorbeşti nu există fericire şi nefericit tu eşti. Şi această împărăţie pentru tine e-o povară căci e plină de durere şi durerea te-nconjoară. Ce-ţi oferă stăpânirea peste-o lume împietrită? Doar nelinişte şi spaimă şi o viaţă netrăită. Nu contează veşnicia şi nici vastele palate Când stăpână este frica de a fi arid în toate. Renunţând la a ta lume, învăţând să numeri anii, tu vei fi soldatul clipei şi îţi vei iubi duşmanii. Astă lume obişnuită gata stă să te primească… De vei vrea, rămâi cu mine-n astă casă ţărănească. Și în timp vei înţelege ce înseamnă ”a iubi” Îubind muntele, copacii, vei învăţa ”a trăi”. Şi prin vasta moştenire ce-om lăsa-o fiilor, împreună vom străbate timpul către viitor. » Undeva în Întuneric, Universul-întreg se-nchină, îşi aşteaptă suveranul să le-aducă o regină, Anii se transformă-n clipe, clipele se-afundă-n fapte Iară flăcările vieţii biruie hidoasa Noapte.