O iedera oarbă
Flavius
------------------------------

Sunt răvăşit de întrebări,
aş dori să-mi limpezesc gândurile,
noaptea ce se ascunde-n trup,
când clipele-mi fug de sub nas fără rost.
Nu gust amarul, nici dulceaţa zilelor de mai
care trec nepăsătoare
şi goale.

Dincolo de liliacul înflorit
femeia culege lăcrămioare şi surâde,
se adapă cu mirosul catifelat şi binefăcător
cu soarele-n braţe
şi primăveri de chihlimbar înflorit
ce trec prin grădinile mele
cu o risipă de fluturi.

Cum mă desprind de eu,
nisipuri de vânt îmi alungă tăcerea
în care stau chircit de singurătate,
femeia pe care o văd atât de aproape,
o iedera oarbă ce-mi urcă pe trup,
mă cheamă să sar gardul ce ne desparte
şi cu mâinile să o cuprind.

Caut îndrăzneala săgeată, nativă
care ştiu că există
iar ea rămasă surprinsă
să se lase mângâiată pe păr...
şi poate încurcată de situaţie
n-o să mai spună nimic la tot ce se întâmplă
chiar dacă mă împinge uşor
ca pe o umbră-n fântână,
să bea din apa răcoroasă
şi să-şi stingă arşiţa.