Haine grele CTN ------------------------------ Se-aşază timpul peste noi Plin de dureri şi de nevoi; Prin plete negre pân-acuma Se-aşterne ca o boare bruma. Pe frunte brâuri se adună Ca norii după vremea bună Şi peste ochi se-aşterne ceaţa Când soarele îmi umple viaţa. Mai lung şi greu îmi pare drumul Când merg de mă închin la Domnul; Târziu adorm în miez de noapte, Dar mă trezesc vise deşarte. O nouă zi se luminează Peste o lume ce visează; Eu pun pe mine haine grele Cu timpul cuibărit în ele!