poemul de luni
Petre Ioan Cretu
------------------------------

cineva îmi spunea că păpădiile au prostul
obicei de a încărunţi din plictiseală

- ridică-te Lazăre tu eşti Dumnezeu şi biserică
ia-ţi patul şi te du şi s-a dus
nici el nu ştie unde 
s-a trezit deodată aşa în pustiu c-un pat în spinare şi cu o mare durere în suflet
de abia se obişnuise cu moartea
mai schimba şi el o vorbă
cu Dumnezeu sau cu alte persoane interesate de nimicuri

în lumea mea mofluz
fac vaporaşe din hârtie cu două etaje 
şi ele plutesc aşa boţite şi nepăsătoare prin sângele meu îngroşat 
până când îmbibate deja se vor lăsa încet încet la fund
şi se vor lipi de vene

nu ştiu cum de s-a nimerit să locuiesc mereu la ultimul etaj
poate nevoia mea de cer poate nevoia mea de aer
îmi bălăngăneam picioarele deasupra oraşului
cocoţat pe pervazul ferestrei înainte să sar