JOC IREPETABIL
STOMFF ANDREI AUREL
------------------------------

JOC IREPETABIL

Rătăcitor, am poposit pe Tera,
În emisfera unde locuieşti.
Nu mă iubeşti deşi eşti baiadera
Ce m-a robit cu ochii săi cereşti.

Mi-am făurit din ei un fel de templu
Ca să-l contemplu când îmi va fi greu.
El e mereu supremul meu exemplu
În care eu te regăsesc în eu.

Nu te mai am, dar te-am avut vreodată?
Ciudată, mintea mea te-a plăsmuit?
Iubit ţi-am fost făptură minunată
Şi te-am pierdut? Sau nici nu te-am găsit?

De te-am pierdut înseamnă că ai fost
Viu adăpost iubirii ce ţi-o port.
Suport cu greu acest destin anost.
Eu te-am iubit, ca un soldat un fort.

M-am apărat cu tine toată viaţa.
În faţa ta mereu m-am înclinat.
Păcat e doar că trece dimineaţa
Şi visul e mereu mai depărtat.

Ce piramide te mai pot ascunde?
De unde să te readuc în mine?
Străine-mi par venindele secunde.
Ce să-mi aducă ziua care vine?

Eşti încrustată dincolo de gând.
Rând după rând, eu mi te-am scris în minte.
Între cuvinte te descopăr când
Încerc să-mi spun că te-am iubit fierbinte.

Nu te-am iubit ci încă te iubesc!
Trăiesc necontenit atras de tine.
Alexandrine încă făuresc
Dar ce pot ele oare să aline?

Ce fel de stele pot să mai culeg?
Aleg zadarnic drumul către soare.
Cu nepăsare, dorul mi-l reneg
Dar te iubesc neprihănită floare.

Lumina ta e non corpusculară
Povară care nu mă înconvoaie.
Ploaie trecând prin viaţa mea, fugară,
De ce-ai intrat în strâmta mea odaie?

M-ai inundat şi totuşi sunt pustiu,
Mai scriu doar un volum şi mă retrag.
E-atât de vag tot ce credeam că ştiu!
Aş vrea să-mi vând conştiinţa unui mag.

Nu sta pe gânduri, ia-mă Belzebut.
E mai plăcut cazanul tău cu smoală.
Mi-e ireală fuga în trecut.
Iubirea sapă-n mine ca o boală.

Mă cumperi ieftin. Preţul meu? Un vis!
Abis care mă cheamă ceas de ceas.
Cred c-am rămas pe ţărmul interzis.
Hai Belzebut, mai am un singur pas.

...

Ţi-am fost în altă viaţă sorocit.
Şi te-am găsit acum, întâmplător.
Nu mă-nfior, de-o viaţă te-am iubit.
De ochii tăi o viaţa-mi va fi dor.

În găuri negre universul ninge.
Se stinge infinitul în finit.
Un răsărit de soare nou învinge.
Şi jocul se reia la nesfârşit.

Doar noi suntem în timp irepetabili
Şi incapabili totuşi să fugim.
Nu ştim, pilaştrii lumii, incasabili,
Să-i sfărâmăm şi sincer să iubim.

Nu ştim sau poate nu avem putere.
Stinghere gândurile noastre fug.
Un rug de-aprinzi, întunecimea piere.
Întorci destinul cu un fier de plug.

Din ochii tăi mi-am făurit o casă.
Mireasă mi-e o simplă amintire.
O plăsmuire blândă şi frumoasă
Eşti tu, necugetata mea iubire!