Rondelul Spicelor de Grâu Flavius Laurian Duverna ------------------------------ Rondelul Spicelor de Grâu Spicele de grâu, greoaie Se apleacă spre pământ; La briza, dulce de vânt - Galbene-n aur se-ndoaie. Sub picurii reci de ploaie Lanul se unduie-n cânt - Spicele de grâu, greoaie Se apleacă spre pământ. Când secerea-o să le taie ...’N veselia-n plin avânt - La al Domnului Cuvânt... Când snopii s-or face claie Spicele de grâu, greoaie, S-or despărţi de pământ. Flavius Laurian Duverna 12 iulie 2014