În altă viață Mirimirela ------------------------------ Noi ne-am iubit în altă viață Îți amintești când mă țineai în brață Și buzele îmi sărutai ? Câtă dulceață ! Te risipeai în ochii mei și ne pierdeam în vis, spre dimineață. În altă viață, pe o altă stea Mă legănai în zori, iubirea mea Eu somnul iți vegheam cu duioșie Și sărutări iți dam, câte o mie Pe fiecare obrăjor Tu încă una îmi cereai, cu dor Simțeam, de dragul tău că mor ! În altă viață noi precis ne-am întâlnit Și ne-am iubit. Cu sete ne-am iubit. Când luna lin torcea fuioare de argint Noi ne-am iubit. Cu foame ne-am iubit. De ce îmi ceri acum să mint ? E doar povestea mea și-a ta Pe care am trăit-o într-o altă viață Atunci, tu mă strângeai în brață Și buzele îmi sărutai... câtă dulceață !