De-acum, Isuse!... Flavius Laurian Duverna ------------------------------ De-acum, Isuse!... De-acum Isuse sunt al Tău Şi vreau să fiu pe calea Ta, Să-ndepărtez, tot ce e rău Prin fapte ce Te-ar întrista, Din fiinţa şi din viaţa mea! Şi-ascultător să fiu întruna, Un ucenic treaz şi cuminte, Ce işi deschide-ntotdeauna Urechea spre luare aminte, La-nvăţăturile prea sfinte! În orice scumpă dimineaţă Aş vrea glasul să Îţi ascult, Ca ucenicul, cel ce învaţă Din frământările-n tumult Şi Te doreşte tot mai mult! Să-mi dirijez bine gândirea Ţinând-o-n limitele admise Şi să n-ajung la-nfăptuirea A altor lucruri, nepermise, Ce în Scripturi nu-s admise! Veghind, pe calea arătată, Pe care-ai mers în umilinţă, Să am, vreau inima curată Şi mintea plină de credinţă, Să urc în sus spre biruinţă! S-ajung să fiu făptură nouă Născută din sacrul Cuvânt, Când norii picurii îşi plouă În brazda trudei pe pământ, Prin Ploaia Spiritului Sfânt! Flavius Laurian Duverna 26 martie 2007