Despre speranţǎ
Samoila
------------------------------

Dumnezeu este
Divin,
O simt cu orice 
Plâns
Generator  
De chin.
Şi,
Dac-adorm
În zumzet 
De ţânţari,
Care-au intuit
O cinǎ,
Lor  mǎ las!
Deşi nu-s
Nişte lǎutari
Cu inflexiuni
În glas.
Vântul mǎ mângâie
Pe frunte
Cu liniştea lui
Rǎcoroasǎ,
Lǎsând speranţa
Sǎ guste
Din trǎirea
Pǎcǎtoasǎ.
Fiara din om,
Neîmblânzitǎ,
Se comportǎ
Normal
Doar când este
Pǎzitǎ.
În alte circumstanţe,
Speranţa-doctrinǎ
E hǎrǎzitǎ
Sǎ disparǎ
Precum un nor 
De viespi
Când fumul 
E-n stupinǎ.
În suflet, 
Dacǎ simţi 
Pustiul,
Dansând  zburdalnic
Şi semeţ,
Numai speranţa întreţine
Viul
Pe buzele pârlite
De dispreţ. 
Vreţi sǎ-mi ţineţi 
Predici
Cum cǎ aş bate câmpii
Despre om?
Sau 
Despre visul
Plin de piedici?
Asculta-vǎ-vor
Doar tâmpii
Care dau mereu 
Din clanţǎ,
Vindecându-vǎ
Cu medici
Doar pe bani,
Fǎrǎ speranţǎ.
Nu veţi fi voi vindecaţi
Niciodatǎ,
Dacǎ-nǎbuşiţi 
Speranţa
Cum fǎcea
Palavravagiu
De Costel
De la Lehliu,
Când ,,iubea”
Pe Tanţa.
Toatǎ viaţa  
Aşteptǎm
Cu  speranţa
Întreitǎ
S- avem parte
De sublim
Şi de 
Pitǎ.
De va pieri 
Speranţa,
Ca ultimul refugiu 
Cunoscut,
Viaţa
Va deveni
Infernul
În care alunecǎm
Tǎcut.