RUŞINE DOMNULE AMBASADOR, RUŞINE! STOMFF ANDREI AUREL ------------------------------ RUŞINE DOMNULE AMBASADOR, RUŞINE! Ruşine! Domnule ambasador, ruşine! Mizeria minţii voastre mă-nspăimântă! Păstraţi-vă istoria voastră ciuntă În ţara voastră calpă şi măruntă. Ne-am săturat să ştim că vă frământă Dorul de stepă şi-ncercaţi, dar prost Să-l ostoiţi cu ochii la vecin. Sunteţi mârşavi şi aruncaţi venin Cu vocea unui jalnic diplomat Bolnav de ură şi cam expirat De vreme ce nu poate să-nţeleagă Că astăzi însăşi Europa leagă La gard mârţoaga voastră şovinistă Pe care urma de samar rezistă Şi aminteşte de tătari şi huni. Încep să cred că voi sunteţi nebuni Şi meritaţi detenţia pe viaţa În ţara noastră plină de dulceaţă Într-un cătun bilingv de prin Ardeal. Acolo Gyuri-bacs mai are cal Şi Ion mai are plug şi împreună Fac să rodească patria străbună Să mânce pită Ianoş şi Matei. Nu diplomaţii falşi ori derbedei Vor rupe truda lor de-atâtea veacuri! Prostia voastră poate n-are leacuri, Diplomaţia poate-i o faţadă Dar şleahta voastră trebuie să cadă În groapa cu reziduri a istoriei! Şi dacă vă e greu să daţi memoriei Un loc de cinste, cum i se cuvine, Ruşine! Domnule ambasador, ruşine! Şi luaţi aminte la blestemul meu: Avem cu toţi acelaşi Dumnezeu, Avem cu toţi o viaţă de iubire Şi vă blestem să ardeţi în uimire Că nu toţi Gyiurii vor să muşte Ionii, Că roade le dau lor pământul, pomii Şi ţara lor – Ardealul românesc E ţara unde încă mai trăiesc Punând pe masă dulce omenie! Da, vă blestem ca frică să vă fie Când mai scuipaţi scârbavnice cuvinte! Căci excelenţa voastră jalnic minte Şi exhalaţi mizeria morală. Vă macină minciuna ca o boală Dar nu vă pot ierta, m-am plictisit Să fiu în ţara mea de voi hulit! Săraci cu duhul diplomaţii voştri! Prostia voastră încă naşte monştri. Noi naştem prunci şi ne iubim Ardealul Şi nu dorim să vă înece valul Ce-l ridicaţi cu limbă despicată! Suntem tăcuţi dar nu suntem o gloată Ci un popor stăpân pe soarta lui. Mai puneţi excelentă pofta-n cui Şi du-te să vorbeşti prin cimitire. Dar chiar şi morţii îţi vor da de ştire Că doar un semn aşteaptă să învie Şi să te-alunge de pe-această glie C-un şut ţintit în părţile mai moi. Poate suntem săraci şi cu nevoi Şi poate avem paiaţe mult prea sus. Dar ţara asta încă nu s-a dus! E un popor şi-o ţară încă vie. Feriţi-vă de Maica Românie! N-o zgândăriţi să-şi iasă din sărite La Tartaria texte necitite Ne dau putere să rămânem drepţi Şi drepţi înseamnă încă înţelepţi Şi iubitori de oameni şi de ţară, De România noastră milenară. Mârşavă specia celor ca şi tine! Ruşine, domnule ambasador, ruşine!