Eu...cu mine
MarianP
------------------------------

Eu...cu mine

Draperii de somn diverg spre absenteism 
și valetul de serviciu al propriului castel 
scapără fulgi de realitate peste protestele 
Cărnii. 
Însușit de verticala basoreliefului  
în trei dimensiuni, încerc o permutare 
pe tabla de șah a rădăcinilor decizionale 
și deschid ferestrele care îmi aduc  
vederi cu pescăruși de timp 
căutând să mă poziționeze 
în caruselul ce are drept axă de origine 
Pendulul. 
Mă las ciugulit cu condescendență 
pentru că, iată, pășesc din Ieri, și  
alunec pe promenada friabila a simțurilor. 
Alături, pe peluza înflorită, un băiețel
își scrie copilăria cu codițe de cireșe pe  
carapacea unui cărăbuș 
și dresează fluturi cu inocența privirii.
Un glas de femeie citește în traiectorii 
materne și strigă copilul pe nume...
Îl vrea lângă ea...
E mama mea!...si literele se amestecă 
în fonetica numelui meu.
Iarăși valetul, cu alți fulgi... 
Declic. 
Offf... trebuie să plec...ma cheamă mama 
în congregația brațelor ei. 
Probabil la masa de prânz. 
După care, mă duc să continui lectura...
Mai am câteva pagini din "Sfarsitul Eternitatii” 
de Asimov. 
...cică, auzi, poți călători prin timp. 
Și te poți întâlni cu propria persoană...
Cine să creadă așa ceva?