am să-ţi scriu Paparuz ------------------------------ despletită de mine desculţă prin oraşul ud cu miros de sărut nu-ţi voi cere nimic nici ploii n-am să mă rog să mă ierte doar paşii mi-i voi lăsa să cutreire singuri pe străzile pe care mi-ai dăruit luna şi apoi întreg restul fragil adunat numai pentru mine pe aici prin oraşul inundat fiecare chip îţi poartă umbra pe ziduri pe cruci pe asfalt şi nopţile sunt îmbrăcate cu sacoul tău galben am să-ţi scriu doar aşa ca să fac ceva cu disperarea cu panica ce creşte precum iedera nimic n-am să las nefiresc în mine doar amintirea ta mai respiră din ce în ce mai încet să mă citeşti toată voi fi printre litere chiar cu trupul meu am să-ţi scriu