Avanpostul Blacks ------------------------------ Noaptea își aruncă vraja peste pământeasca lampă Și a viselor caleașcă este gata de asalt. Totul stă în adormire ca stindardul fară hampă ce așteapt-a vieții pală să-l ridice spre înalt. Nevăzutele parâme se desprind de cheiul sorții, iar pe marea năzuinței visul pleacă spre etern, luminând tăcerea rece ce cuprinde prova nopții ca un lampadar ce arde din al zilei crud infern. Stele se desprind alene din șiragul de mărgele ce-nconjoară faima nopții cu un tainic colier Și pe nevăzute raze se coboară mândre iele, să își plimbe fecioria peste-un colț de plai stingher Din ‘cel colț erupe lava unor frământări interne și aruncă către aștri nori de patimi fumegând, drept esența unui suflet ce dorința și-o asterne ca o scara ce unește Idealul de Străfund. Mesagerele coboară pe fuseele dorinței și își poart-a lor menire într-un sipet ferecat. În el e răvaș din ceruri, drept pedeapsa ingerinței Când a sufletului lavă spre Etern s-a îndreptat. Nu a priceput el, oare, că a cerului pășune este așternutul sacru unor zei fără de chip, ce și-au ridicat în dogme garduri, drept aserțiune că omul e mic în scopuri și la zei doar contratip? Ale zeilor crăițe hora nopții o dansează Și pe buzele celeste vrăji întortocheate spun, să provoace suferință tânărului ce visează învelit de roua nopții sub un foșnet de alun. Din a horei frământare se desprinde o crăiță Poart-o salbă colorată în culori de curcubeu Drept medalion sticlește atârnată o cheiță ce secretele deschide și-al zeilor safeu. Din adânc se desfășoară a cuvintelor magie și se-nșiră ca un șarpe către cel căzut în somn. Frunzele se-adună-n slove, drept cerdac de iobăgie sub care să-și ducă crucea cel ce-a vrut să fie domn. “Gândul lui de-a fi egalul zeităților celeste să îl facă sclavul sorții în regatul pământesc, să nu simtă ascuțimea unor nevăzute creste, dar să-l macine dorința de a ști ce nu-i lumesc. Să-i lăsăm speranța vie că a timpului genune o va depășii cu trupul sclav în tainice dorinți când va crede că puterea în iubire se transpune și ca ea îi fi-va premiul ce se cumpară cu-arginți.” Din a cerului mâhnire diamante curg în lacrimi căci blestemul spus de iele este rug înflăcărat ce topește sacre piscuri -ale zeității patimi, picurând balsamul care oblojește ce-i curmat. Stropi de raze cad în valuri peste lumea adormită Și coboară drept pecete pe un pact fără hârtii: Zeii și-au ales puterea, omul nou să o resimtă, iar voința omenească să se piardă în pustii. Pentru om rămâne calea de-a spera că-n a lui lume este rege peste clipă, decident într-a lui rost, dar el nu va ști vreodată că în noapte fără nume a primit o nouă șansă: să devină avanpost.