Porți Daniel Vișan-Dimitriu ------------------------------ Sunt porți de suflet, porți de inimi, punți, Ce-așteaptă să le treci sau să le-nfrunți, Sunt porți ascunse între două lumi Și altele, ce-ți cer să îți asumi Curajul de-a pătrunde și-a afla Doar cine ești, acolo,-n sinea ta. Pe-aceasta am trecut-o, și-am aflat Că tot ce e acolo-i minunat, Iar sufletul e calm, e liniștit, Și nu-mi fac griji, căci tot ce am vorbit Rămâne între noi, iar ca folos, Va fi credința într-un vis frumos. Un vis pe care l-am dorit cândva Și l-am pierdut pe drum, căci mintea mea Nu a-nțeles iubirea pe deplin Și a supus-o veșnicului chin Cu îndoiala în puterea ei Și lupte pe întinse epopei. Iar inima ce-o apăra atunci A fost prea mult supusă unor munci Și a cedat puternicului val Ce a creat în corpu-i un canal Prin care în iubire a lovit Iar sufletul deschis l-a umilit. Dar forța lui, primită din eter, Prin energii ciudate, ce nu pier, A întrecut-o și a câștigat În lupta-ngrozitoare ce s-a dat. Apoi a-nchis c-o poartă grea, de fier, Intrarea ce-a adus iubirii ger. Mai e o poartă ce s-a ferecat, Dar puntea dintre ele … a cedat.