În zi de Toamnă, ruginie Flavius Laurian Duverna ------------------------------ În zi de Toamnă, ruginie În zi de Toamnă, ruginie Un soare dulce şi molatic Se simte-n aerul tomnatic, Şi-mprăştiate pe câmpie Plâng florile de păpădie, Din covoraşul lor sălbatic. În zi de Toamnă, ruginie Încep cocorii ca să plece; De-acuma ziua e mai rece Şi ea la-mbrăcare te-mbie, Ca să-ţi pui şi-altă mantie Drept cu timpul care trece. În zi de Toamnă, ruginie Se desprind frunzele şi cad Din pomii toţi afar’de brad, Numai el, nu vrea să ştie De ce plâng toţi în agonie? De ce, frunzele lor se ard? În zi de Toamnă, ruginie Ar fi-ntrebări multe de pus, Dar numai Tatăl cel de sus Răspunsuri la toate le ştie, În drumul lor spre veşnicie Prin Fiul Său, Hristos Isus! Flavius Laurian Duverna O4 septembrie 2013