Tu te-ai ascuns în mine Flavius ------------------------------ Pe când în ochii tăi eram un simplu trecător cărările ni se întâlneau, simţeam dorinţa de a ne vedea, chiar aşteptam clipele acelea cu o încărcătură ciudată în care tu erai prezentă întâmplător sau dinadins. Nu ştiu ce gândeam dar gânduri erau, inima-mi dădea semne de bâlbâială, era vulnerabilă, picioarele mele-i călcau pe urme şi se grăbeau, plutea în aer un joc discret de copii. Ochii mei au orbit de miraj dar foarte atenţi, trupul stătea semeţ şi drept, intuia ceva, nu mai avea astâmpăr, se perpelea, serile în oraş aveau gustul tot mai căutat şi nu se vindecau, erau flămânde. Tu te-ai ascuns în mine şi nu te găseam. Însă norocul te izbeşte şi te face părtaş la ce n-ai crezut că se împlineşte dintr-o dată iar bucuria te inundă ca o apă. Eu mă îmbăt cu acest început dar totul îmi spune că e mult mai greu şi un întreg anotimp se va îngălbeni-n frunze până ce porţile vor fi deschise şi dincolo de ziduri nu mai pot vâna, dragostea însăşi se cere şi respiră în tine ritmul pe care inima îl fură.