vine un timp Paparuz ------------------------------ când pleoapa muşcă şi-mi lasă ochiul sângerând întrebări alt timp naște braţe întinse rupte de prea multă nemângâiere există un loc zece o mie câte între noi casiera acestui tren fără întoarcere nu a vrut să ştie că murim împreună de-o viață clipele se preling pe geamul eternității gări pustii-adevăruri mințite săruturi nesărutate răspunsuri neîntrebate suntem singurii călătoriîn timp în absurd ochiul izbeşte pleoapa căutând chipul tău braţele pipăie înlăuntrul meu vagon după vagon gară după gară viață după viață numele destinației finale ești tu strigă dumnezeu nu s-a născut surd