Strigăt din moarte CTN ------------------------------ Glasuri tresar în morminte, Pământul îşi soarbe durerea, Flăcări din hăuri trezite Spre cer îşi ridică tăcerea. Vorbe ce vor a dezminte Îşi cheamă-n zadar alinarea! Nu mai e loc de cuvinte, Iar gândul îşi pierde cărarea. Rugi înălțăm la preasfinte, Zădarnică e închinarea! Vrem să ne-aducem aminte Și azi ne strigăm acuzarea. Gândul se zbate fierbinte, Dar voi nu simțiți frământarea! Sunteți de altă sorginte Ori nu v-auziți abrogarea?! Lacrimi albesc oseminte, Dar nici nu vedeți întristarea! Mergeți pe drum înainte Sperând c-o să vină uitarea. Doar că acele morminte Și glasuri ce-și strigă chemarea Vor înălța din cuvinte O lume ce știe cărarea.