Amintirile roiesc
AlbAtros
------------------------------

Pe-o insulă de suflet
amintirile roiesc,
fiecare își dorește întâietatea...
　
Fiecare amintire are povestea ei,
e-o melodie în care te poți pierde
uitând străduțele întortocheate ale gândului.
　
Amintirile
nu au nevoie de cuvinte,
ele se strecoară-n mintea noastră
precum apele de munte
ce-și croiesc printre pietre
albia,colindând mai lin,
uneori mai învolburate,
grăbindu-și curgerea
întrun lac unde nuferii cresc și înfloresc.
　
Tu,gând ce-mi zâmbești
cu-atâta gingășie
șoptește-mi amintirea ce-o dorești,
eu o voi asculta cuminte
nu cu urechea,ci cu inima.
　
Printre zâmbete nesigure,
gândul în tăcerea lui
și c-o dulce-mbujorare
deschide cartea amintirilor,
răsfoind prin ea.
　
Nu știa ce amintire
mi-aș dori...
fiindu-i greu să le selecteze,
considerând că fiecare
are valoarea ei.
　
Inima,un fluture albastru
cu aripi de albatros
și ochi precum împărăția cerului
alese la întâmplare,
arătându-i gândului,cu degetul,
o amintire,ce în timp se pierduse
printre miile de amintiri,
în uriașa lor singurătate.
　
Era o amintire...
ce prin strălucirea ei,
umplu încăperea sufletului
cu un mănunchi de raze solare
totul înflorea,totul radia
c-un zâmbet
ce-și amintea o melodie
de mult uitată printre miile de melodii
dar împletea jucăușă
toate florile grădinii cu amintiri...
　
I-am mulțumit frumos gândului
pentru frumosul dar
și-am ieșit,cu pași înceți
din insula sufletului
zâmbind nostalgic
întro nouă dimineață
din decembrie...