Odiseea Mesianică ( II ) Flavius Laurian Duverna ------------------------------ Odiseea Mesianică ( II ) Evocare Biblică Partea II -a Elisabeta ,, De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: ,, Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel ( Dumnezeu este cu noi )”. Is. 7, 14. ------------------------------- Trăise atunci, prin bucurie Un simţământ de negrăit, Pentru toate ce-acum ştie Că vor decurge-n armonie În planul sfânt că-i rânduit. Păstrase-n inimă din fugă Gravate, sfinte convorbiri, Cu îngerul în ceas de rugă, În clipe grele să-i ajungă Frumoase şi dulci amintiri! Urmându-şi firul cugetării În drumul lung ce-o apăsa, Şi-a revăzut scena plecării Din ceasu-acela-l înserării Spre munţi, la rudenia sa. Mergea astfel s-o viziteze, Să-i dea un sfat şi povaţă, Învăţături pentru-ai fi treze Căci trebuia să-ntemeieze Căminul nou şi-o altă viaţă. Simţea nevoia de a spune Tot ceea ce i s-a-ntâmplat, Cum îngerul cu vorbe bune După urări prin plecăciune Din cer a spus, că e plecat. Dorea să împartă bucuria Aşa cum îngeru-anunţase, Căci Dumnezeu mărinimia Dragostea-n har şi tăria - Spre roaba Lui Îşi arătase. În imn de laudă să-i spună Căci ea acum a conceput, Cum îngerul în vestea bună Ce-i se păruse-a fi furtună Speranţe îi dase la-nceput. Cu linişte-n grija-i predată Şi-ncrezătoare în ce-a spus Îngeru-n vestea minunată, Se liniştise de-o-cam dată Trăia-ntr-o pace de nespus. Cum ea atunci s-a şi sculat În gura sfântă având lauda, Mărind pe Domnul ne-ncetat Şi către munţi s-a îndreptat Spre o cetate de-a lui Iuda. Păşind în pragul casei sale Ea i-a urat numai de bine, Elisabetei,...'n-a sa cale Ce-ntre cântări şi Osanale I-a-mpărtăşit priviri senine. Şi când urarea, şi-a sfârşit În pântece pruncu-a săltat; L-al său cuvânt ce l-a rostit Ca şi cum l-ar fi proorocit Ea foarte mult s-a bucurat. Plină fiind, de Duhul Sfânt Ea a strigat cu glasu-i tare, Mărind al Domnului Cuvânt Valabil ca şi-un Legământ Primit ca sfântă încurajare: ,, Acum, eşti binecuvântată De azi în veci, între femei, Căci iată, fecioria ta curată Ca floarea dalbă, nepătată E locul sfânt, al Dragostei!” ,, O! Şi rodul pântecelui tău Să fie binecuvântat acum! El va-ntări, prin Duhul Său Pe oricine-i salvat din rău, Pe cel ce-i rătăcit pe drum.” ,, De ce mi-a fost orânduit Ca maica Domnului să vie, Şi pruncul meu, a tresărit Ca şi când el, ar fi şi-auzit În pantece-mi de bucurie?” ,, Fiindcă, la urechi îndată Când a ajuns glasul urării, Săltat-a pruncul, deodată Marcând vestea anunţată 'N momentul binecuvâtării.” ,, Ferice acum de tine, care, Crezuta-i fără a mai clinti, Pe Domnul prin asigurare Că-n iubirea-I salvatoare El tot ce-a spus va împlni.” Cum ea atuncia, a strigat: ,, Inima mea preamăreşte, Pe Dumnezeu, Cel Înălţat, Cel care-n sus m-a ridicat Şi care pururi mă-ntăreşte!” ,, Şi duhu-mi plin de bucurie Se-nalţă pân-la Dumnezeu, Căci m-a iubit din veşnicie Şi care har mi-a dat El mie În dragostea sfântă mereu.” ,, El e-Nţelept, Atotputernic, Şi lucruri multe, a săvârşit, Şi gându-mi, umil, cucernic Prin adevărul Lui cel veşnic Va sta-n El pururi, neclintit.” ,, Numele Lui este Preasfânt Şi bunătatea Sa se întinde, Peste toţi cei de pe pământ, Ce-ascultă de-al Său Cuvânt Copii ai Săi de a-i cuprinde.” ,, Ne-a arătat 'n-a Sa putere Şi braţul Lui pururea întins, Că poate aduce mângâiere 'N-orice-ncercare şi durere La sufletul de griji cuprins.” ,, El gânduri multe, a risipit Pe care în inimi, le aveau, Cei mândri care le-au nutrit În inimi când s-au sumeţit Şi care-n ei se încredeau.” ,, A dat jos pe cei puternici Din scaunele lor de domnie, Ridicând, pe cei nevrednici, Pe treptele 'nalte de sfetnici Pe culmi mareţe, în veselie.” ,, Pe cei flămânzi i-a săturat De bunătăţi prin mângâieri, Pe cei bogaţi i-a îndepărtat Şi-n loc stingher i-a alungat Cu mâinile, goale-n dureri.” ,, Astfel, în ajutor El a venit Pentru poporul Său Israel, Precum din vremi a amintit Cum l-a vegheat şi l-a păzit De-atâtea ori, în fel de fel.” ,,Şi-a adus din nou aminte În bunătatea Sa cea mare, Cum promisese mai ’nainte Prin încheieri de Legăminte Şi-a revenit iar cu-ndurare.” ,, Cum de demult făgăduise Amintind din neam în neam, Cuvinte, ce-au fost promise Şi-n suluri de carte scrise - Prin jurământ, lui Avraam.’’ ....................................... Şi cum, la Elisabeta a stat Trei luni de zile petrecând, Şi cum acas’ s-a-napoiat Cu suflet tare şi-mpăcat La Nazaret planuri făcând. ,, Şi iată acum, la înscriere Spre Betleem ne-ndreptăm, Pentru-a Cezarului cerere S-o-mplinim cum ni se cere Ca neamul să ni-l căutăm.” Flavius Laurian Duverna Va urma, partea III -a