O Atlantidă vagă
MarianP
------------------------------

O Atlantidă vagă

Eu m-am întors în mine, eram tăcut ca cerul
Aveam ochii sihaştri de-atât’ azur sub soare,
Cutreieram nisipuri pe-un ţărm din depărtare
Privind tăcerea mării cum îşi cerea iertare,
Că-n valuri de uitare îţi îneca misterul.

Aveam bilet de voie vroiam să ţi-l recit,
Să îl împart la patru, să fac din el o barcă
Să urc în ea cuvinte, să o prefac în arcă
Să traversăm potopuri dar marea iarăşi parcă,
Torcea din necuvinte furtuni de neoprit.

Purtam drapel sub pleoape, avea cusut un om
Vroiam să îl dezleg să ţi-l aşez cunună,
Să-l colorez cu gânduri şi să-ţi aprind o Lună
Să-l prind de cerul nopţii să-ţi zic de noapte bună,
Să crezi că-i primăvară, tu floarea mea, eu pom.

Duceam în palme veşti, ţi le-aş fi scris pe vise
Vroiam să-ţi mângâi somnul cu vorbe de nezis,
Să te trezesc cu ochii prin frunze de cais
Să mă primeşti în visul de care te-ai dezis,
Şi să-nserăm angelic în visele nescrise.

Doream să-ţi cânt din rouă, din vorbe să fac ape,
Să tac atunci când cânt, dar să auzi minuni
În apele sonore să plâng cu rugăciuni,
Să te îmbrac cu ritmuri din alte promisiuni
Să te dezbrac de zgomot de ai fi fost pe-aproape.

Acolo printre alge timpul s-a-ntunecat,
Nu ştiu pe unde eşti, de noaptea te mai doare
Lumina ţi-e ascunsă într-un ungher de soare
Căci doare tot mai tare nisipul gri de mare,
Acolo, când netimpul în timp te-a-ncătuşat.

Eu m-am întors în mine, mi-ai fost cale pribeagă
Eram hotar de ploaie înalt ca o idee,
Udam grădini incerte la braţ cu-o azalee
Iubind Fata Morgana cu trupul de maree,
Ce pribegea din valuri spre-o Atlantidă vagă.