Clopoţelul dorinţei
Andreionthepoetry
------------------------------

Am sunat vibraţie cosmică din clopoţelul dorinţei mele
Pentru ca tu, şi tu, şi tu să-mi auziţi chemarea
Şi să-mi răspundeţi cu aceeaşi frecvenţă.

Limba clopotului meu e Luna
Ce se loveşte ritmic şi fără ezitare
De pereţii de alamă ai galaxiei.
Şi dangătul sună a jale când Luna se izbeşte cu faţa ei nevăzută
Şi a bucurie când mângâie infinitul cu faţa dinspre mine.

Şi apoi am atârnat clopoţelul în Pomul de Crăciun
Cel cu adevărat veşnic verde
Pe care l-a împodobit Dumnezeu cu mâna Lui,
La începuturi, 
Pentru om,
Atunci când a aşezat planetele drept globuri
Pe ramuri galactice bine rânduite
Şi când a aprins şiragul de stele - 
Becuri în serie (sau în paralel? Asta ştie doar El),
Alegând drept beteală, pentru fiecare ramură,
Câte o Cale Lactee
Şi punând drept vârf
Viaţa Veşnică întru Cuvânt.

Clopoţelul dorinţei mele sună pauza mare - 
Alternativă infinită
La o lume ca o haotică oră de sport pe sfârşite...
Iar eu mă îndrept în principii spre vestiare
Ca să mă schimb cu hainele potrivite.