Melodia iubirii
Caprar Florin
------------------------------

În vechea casă părăsită, 
Pe-o stradă rece, desfundată, 
O melodie nesfârșită, 
Din viața bună de-altădată, 

A unui pian uitat de vreme, 
Cu-mbătrânitele lui clape, 
Cu tonuri dulci vrea să mă cheme 
Trăgându-mă tot mai aproape.

Mă simt atras pe-acorduri clare 
Într-o mirifică odaie, 
Unde-ntr-un colț, un oarecare 
Băiat, cu pletele bălaie, 

Atinge-ușor, clapă cu clapă, 
Purtând pe unda unui vis 
Iubiri, ce n-au putut să-ncapă 
În sufletu-i demult închis. 

Căci a iubit în disperare 
O dulce fată bălăioară, 
Cu câțiva anișori mai mare 
Ce sta pe-aceeași ulicioară. 

Și-a împărțit chiar inimioara 
În mii de-acorduri fermecate, 
Și-a dăruit-o primăvara 
Acelei fete minunate. 

Și florile înmiresmate 
Cântau în ritmurile calde, 
Când vara-n raze-nflăcărate 
Iubirea lor ar vrea s-o scalde. 

Iar sufletul și-a rupt în două 
În armonia infinită, 
Când toamna-n stropii reci de rouă 
Îl încălzea a lui iubită. 

Dar iarna grea, necruțătoare, 
Stingea a vieții ei sclipire 
Și-odată cu a ei plecare 
A înghețat a lor iubire. 

Sta singur trist în odăiță, 
Nici focu-n sobă nu cânta, 
A ruginit și-a lui portiță, 
Doar inima-i se avânta 

În melodia neuitării. 
Și luni în șir, și ani la rând, 
Mereu în pragul înserării 
Zburau acorduri calde-n vânt. 

Azi, peste ani, ca un ecou, 
În vechea casă părăsită 
Se-aude același cânt din nou: 
O melodie... nesfârșită. 

Căprar Florin