Zborul , aşa cum m-a învăţat Nichita...
Adina Speranta
------------------------------

iau aripile zdrenţuite de la ultimul zbor
umplu golurile cu bucăţi azurii de cer 
din visurile mele 
colorez gânduri fericite cu  ele
lipesc petale clipelor trecătoare 
apoi le prind de umerii aplecaţi 
a închinăciune

închid ochii
poarta  separă două lumi diferite
privesc  universul din mine
pulsând a chemare 
ascult zgomotul sângelui ce loveşte în artere
ca un torent uitat de vreme
repetă la nesfârşit 
strigătele furibunde
a dorinţă de înalt

frica pecetluieşte secunda în care 
încet vibrez din aripi
mângâi aerul cu atingeri uşoare
de teamă că nu voi zbura
dincolo de golul din mine
peste lumea din jur

adun energiile visului
le prind mănunchi în inimă
împletesc lumina cu speranţa
apoi ridic privirea 
în care se oglindesc stelele
inspir farmecul înaltului
mă ridic pe vârfurile picioarelor 
şoptesc iubire zâmbind
din inimă ţâşnesc 
fluide stelare
uit de mine 

şi zbor...

3.01.2016