În gând și simțire CTN ------------------------------ Se înalță azi făclie Și în inimi de români Înfrățite peste glie Se-aud glasuri din străbuni. Ridică-te iar Ioane Să dai țării iarăși glas, Fără jalbe și plocoane Să scoți țara din impas! Doamne, saltă sus blazonul Moștenit din moși-strămoși, Că ne-am dat destul obolul Celor ce-au fost nemiloși! Și ne scoate din noroaie Unde-am fost mereu scuipați, De trufași și de gunoaie Să ne faci iarăși scăpați! S-avem pace în hotare, Nu români înstrăinați! Într-o Românie Mare Să trăim ca între frați! Iar în ziua când unirea De la Milcov o cinstim, Pentru toată omenirea Într-un gând români să fim!