Subtila Amăgire Flavius Laurian Duverna ------------------------------ Subtila Amăgire La început, era Cuvântul Şi El a fost cu Dumnezeu Parte fiind în legământul... Şi ceruri toate şi pământul Gloria Lui vesteau mereu. Astfel, tot ce-a fost făcut N-au fost făcute, fără El, Căci El a fost din început Singurul Său Fiu născut - Al Dumnezeului... Model. În marea Sa înţelepciune Când El l-a creat pe om, Deplin era-n perfecţiune Vrednic de o nouă lume Pân-la nucleul, din atom. Inteligenţă având deplină Spre-a înţelege lumea vie, Voia cea Sfântă şi Divină Prin cea mai clară lumină Era prea sfânta-i părtăşie. Şi-n cea mai-naltă bucurie Îşi petrecea viaţa hărăzită De Dumnezeu, ce la zidire În veci spre a fi în fericire, Prin legi i-a fost orânduită. Înţelegând că-n ascultare E pus misterul mărinimiei, Omul creat, în cercetare, Plin de iubirea-I cea mare El îşi ducea viaţa veşniciei. Dar, în pasul vieţii fericite Ce se scurgea cu bucurie, S-a interpus pe negândite Pe căi ce n-au fost bănuite Ispita ascunsă, în viclenie... Ascultând de-ale ei şoapte, Decât la Domnul, ce a zis, Cea mai sublimă libertate Garant al fericirii-n toate, A fost pierdută-n Paradis. Şi, din ambianţa lor senină Ce-o cunoscuse amândoi, Fără veşmântul de lumină Rămaşi singuri în grădină, S-au revăzut de-odată goi. Atunci frunze de smochin Cu înfrigurare şi-au cusut, Veşminte fireşti, în declin, Ascunşi de ochiul cel divin Cum în minte-au conceput. Şi-n conjuctura nou creată Văzându-se, fără veşmânt, La reîntâlnirea programată În atmosfera îmbălsămată Cu Tatăl cel ceresc şi sfânt, Şi-au ascuns a lor prezenţă Printre copacii din grădină, Şi-ndrăznind cu vehemenţă Parcă treziţi din somnolenţă Şi-a-ndreptăţit a lor pricină. Şi-astfel, la întâlnirea avută Cu Cel ce este Dumnezeu, Sentinţa le-a fost hotărâtă De mintea lor necunoscută, Spunându-le-al vieţii traseu. Căci între şarpe şi femeie, Sămânţa-i şi-a ei ,Sămânţă’ A prins contur noua ideie, Ce s-a aprins ca o scânteie Transpusă prin făgăduinţă. Şi-astfel a intrat în vigoare Cea mai aprinsă vrăjmăşie, Între ,Sămânţa’ salvatoare Cu preţul vieţii jertfitoare, Şi balaurul, plin de mânie. Dar prin lupta ce-o va duce I-au bucurat totuşi sentinţa, Că prin dureri pot să apuce Făgăduinţa scumpă, dulce, De-a se-mplini-n Ea biruinţa. Ea putea ca să zdrobească Pe Lucifer, ... cel travestit În şarpe ca să-l amăgească, Şi la păcat, ca să-l târască Pe omul nou ce-a fost zidit. Şi-avea să fie-o luptă mare, Şi şarpele era cel ce întâiul, Prin necaz şi-n strâmtorare În vreme de grea-ncercare Avea să-i rănească călcâiul. Au acceptat cu resemnare Cuvântul ce-a fost declarat, Văzând prin el iubirea mare În preţul de răscumpărare Al Domnului, prin harul dat. Dar peste-a lor neascultare Blestemul a pus o hlamidă, Ogoru-n brazda-i roditoare Lucrat cu caznă şi sudoare Să nască spini şi pălămidă. Din el, Adam să îşi ia hrana În toate zilele sale-ale vieţii; În sudori să-i strângă mana Chiar de amară-i va fi rana Prin zorii-n trudă-ai dimineţii. Şi iarba verde, să mănânce, Şi pâine-n truda cu sudoare, Până-n pământ se va duce O vreme-anume să se culce, De unde-a fost a lui lucrare. Şi Domnul, văzând că-s goi Din piele, haine le-a făcut, Şi i-a îmbrăcat pe amândoi Cu hainele din piele, - moi - Marcând blestemul început. Ca nu cumva să îşi întindă Şi mâna înspre pomul vieţii, Pe veci Lucifer să îi prindă Şi să nu se mai desprindă Din nebuloasa vrajă a ceţii... Domnul, din Rai i-a izgonit Şi-a pus îngeri să vegheze, Doi heruvimi, spre răsărit, - Căci drumul trebuia păzit- La Eden ei, să privegheze. De strajă la porţile închise Îndeplineau porunca dată, Veghind cu-aripile întinse În raze ca de foc aprinse, Rotind, o sabie învăpăiată. Ea se-nvârtea fără-ncetare Şi suflul care-l răspândea, Stopa pe loc orice mişcare Şi orice demers la-naintare La porţi dacă se îndrăznea. Acolo zilnic se descoperea Din ceruri slava cea divină, Acolo Adam îşi mărturisea Orice dorinţă... ce-o avea, Păcatul mare, şi-a lui vină. Când au văzut o schimbare În fiinţa lor cum e-mplinită, Produsă prin neasacultare Cu consecinţe-ngrozitoare, Au reevaluat, marea ispită. Şi-au constatat că au greşit Neascultând porunca dată, Şi că luând din pomul oprit Fructul cel dulce... la privit, Porunca strict a fost călcată. Cu-amărăciune povesteau Cum viaţa lor ei şi-au trăit, Când în Eden, în pace stau Şi-n imnuri sfinte-L lăudau Mărind pe Acel, ce i-a zidit. Astfel, ai săi fii se închinau Aducând jertfe Celui Sfânt, Şi legământul şi-l păstrau - Prin jertfele ce le-aduceau, Cum cerea Legea-n Cuvânt. Deşi-au trăit o vârstă lungă Cu gândurile la făgăduinţă, Nu au ştiut că n-o s-ajungă Chiar pân-la zilele din urmă Să-şi vadă scumpa biruinţă. Când în ziua mare a-ntâlnirii Vor vedea pe Domnul Sfânt, ,Sămânţa’-n jertfa mântuirii, Adam,... sub patosul iubirii Se va-nchina pân-la pământ. Flavius Laurian Duverna