TOAMNA
STOMFF ANDREI AUREL
------------------------------

TOAMNA
Se duc cocorii către sud, în veuri
Ce par trasate c-un echer ceresc,
A mai trecut o vară, te iubesc
Şi ochii tăi sunt zvon de curcubeuri
Peste oceane care cresc, tot cresc
Şi ne despart, suntem doar continente
C-aşteaptă întâlnirea viitoare,
Nu ştiu dacă va fi atunci tot soare
Ori dacă drumurile ne vor fi tangente
Şi simt incertitudinea cum doare
Cu dor de tine şi cu dor de noi.
Se duc cocorii şi se-apropie ploi,
Copacii plâng podoabele pierdute,
Frunze căzute-n tina, în noroi
Spre a se-ntoarce-n rădăcini străine.
Încă întreabă aerul de tine
Când intră-n pieptul meu cu iz de toamnă,
Nu înţeleg de ce mă tot condamnă
Că nu încerc să spulber orice zid
Când simt adânc pe fruntea mea un rid
Ce-a apărut privind în depărtări
Şi aşteptând corăbii euxine.
E toamnă şi mi-e tare dor de tine
Şi mai răspund doar tainicei chemări
De-a te-ntalni în lungi alexandrine
Ce le compun privind cum trec cocorii.
Nu cred în existenţe iluzori
Cât timp îmi este dor să îmi aline
Rămasa existenţă ochii tăi.
Ignor pendula cu-ale ei bătăi
Ce sacadat îmi bântuie visarea.
Cât te iubesc mai ştie numai marea
Şi infinitul încă ne-nţeles.
Secundele în pielea mea tot ţes
Rănile care nu mai dor de mult.

E amintirea un imens tumult
Şi ceasul bate parcă tot mai des.

20 sept 2015