E Toamnă! Flavius Laurian Duverna ------------------------------ E Toamnă! E Toamnă, şi vremea încă-i bună Din câmp roadele coapte s-adună! Recoltele-au fost multe şi bogate Cămările îngrijite, gem de bucate, Grâul ales şi triorat e în hambare, Porumbul cules, stă-n porumbare, Şi mustul fiert şi-n sticle capsulat E gata, şi-i pregătit pentru iernat! E Toamnă, şi ogorul iar aşteaptă Desţelenirea-urgentă ca răsplată, Pentru recoltele bogate ce a dat La toţi cei truditori ce l-au lucrat. Să înceapă din nou acum arătura Punând în el din timp semănătura, Nădejdea pentru anul nou ce vine Trăind speranţa roadelor depline! E Toamnă, şi curând, pe pământ, Ploi, cu stropi reci, loviţi de vânt, Vor apărea, în treceri de furtună Atunci, când pulberile de ţărână Vor fi-n vârtejuri de vânt înălţate, Prin văzduh, în rotocoale purtate, În dâlme lungi, jos vor fi aşezate, Şi frigul s-o simţi, şi zi, şi noapte. E Toamnă şi acum te pregăteşte, Cu forţe noi la lucru, şi porneşte! Să semeni iar sămânţa în pământ, Şi s-o împrăştii zilnic din Cuvânt, Deloc să nu se odihnească mâna, Să semene pretutindeni, întruna, Cât vremea-i bună, cât permite, Şi pentru lucru, sunt zile-nsorite! E Toamnă, şi spre altă Toamnă, Să te gândeşti când intri-n iarnă, Când zilele, fi-vor reci şi geroase, Când peste câmpuri, peste case, Şi peste tot ce-i strâns în ogradă, Sclipind, mantia albă de zăpadă Se va aşterne în taină-acoperind, Sămânţa pusă-n brazdă odihnind. E Toamnă! Iată că sosit e ceasul Acum să-şi cureţe oricine vasul, Şi îngrijindu-l, să fie alb şi curat Ca plin cu varf de roade îndesat Sub sfânta mare binecuvântare Să fie pus la socotire în grânare, Unde cu grjă, prin trudă s-adună Toţi cei aleşi, spre-a fi-mpreună. E Toamnă! Şi pentru unii acum Se poate, că e ultimul lor drum. Dar, şi pentru cealaltă Toamnă Cu grijă ei în candela îşi toarnă Uleiul, să-l aibă zilnic din belşug, Ca şi rodul brazdei de sub plug Să fie mult, să fie cât mai bogat, Pentru cel ce-n trudă a semănat. E Toamnă! O, câte vânturi aspre Peste ogorul vieţii fiinţei noastre, Şi-n anu-acesta critic ce-a trecut Cu străşnicie şi groază-au bătut! Câte rafale mari în crâncene urgii Ne-a prins, purtându-ne în vijelii, Şi-aproape, aproape să răstoarne Ce noi am strâns atâtea Toamne! E Toamnă, şi de nu ar fi speranţa Ce zi de zi ne întăreşte siguranţa, Că Domnul sfânt e partea noastră Chiar şi în flacăra de foc albastră, A rugului, ce s-ar putea aprinde Şi pe de-a-ntregul ne-ar cuprinde, Atunci, nu s-ar mai putea ajunge Când roadele coapte s-ar strânge. E Toamnă! Poate e ultima Toamnă, Când ieşi la lucru, tu te îndeamnă! Şi de cu zori lucrând până în seară, Să strângi roadele toate-n cămară! Să nu le laşi pe câmp de izbelişte, Răvăşite, prin livezi şi prin mirişte, Căci ce s-a copt deplin, e numărat De Domnul cântărit, ales şi sigilat. Flavius Laurian Duverna