Toamnă târzie Flavius Laurian Duverna ------------------------------ Toamnă târzie Zile, zile de toamnă târzie În dragoste fiind aşteptate, Iată, c-aţi sosit cu bucurie În cânt plăcut şi-n veselie S-aduceţi roadele bogate! Şi să le daţi cu precădere La toţi acei ce s-au trudit Cu lacrimi multe şi durere Saducă pace, mângâiere, Să semene-n loc potrivit. Şi dacă în ploaia timpurie Sămanţa a căzut plângând, Vor strânge rod cu bucurie Pentru frumoasa veşnicie Cântând şi veseli adunând. Când după vremile trudirii Acei ce-ogorul l-au lucrat, Vor vedea rodul răsplătirii Prin marea Jertfă a Iubirii În grâul strâns şi vânturat, Când în hambarele cereşti Prin îngeri se va strămuta, Atunci sforţările-omeneşti Dureri şi chinuri sufleteşti, Se vor sfârşi, s-or termina! Ajunge-vor multele patimi, În mari dureri şi suferinţe! Ajunge-vor atâtea lacrimi, Apăsătoare-n grele sarcini Câte au curs în neputinţe! Căci viaţa iar se va întrona De Domnul, ce zice şi face, Şi dragostea va consemna Ce în mărirea-I va-nsemna, Preasfânta şi Eterna pace! Flavius Laurian Duverna