Cântec de toamnă
Mihai Manolescu
------------------------------

Lumea cât ar fi de mare
Aş umbla-o-n lung şi-n lat,
Să te mai găsesc odat’
Toamnă, cu a ta culoare
Ce-i îmbată pe rapsozi
Ca pe nişte bieţi nărozi.

Mi-am dorit dintotdeauna
Ca privirea însetată
Să te soarbă dintr-o dată,
Să se umple ca nebuna
De un galben-auriu
Şi un roşu-purpuriu.

Bucuros de-aşa minune,
Nici nu am băgat de seamă
C-ai trecut aproape-n goană,
Fără să apuc a-ţi spune
Toamnă, cât îmi eşti de dragă
Şi de dulce, ca o fragă.

Te-am deplâns de cum plecaseşi
Şi-ai lăsat în urma ta
Să se-aşterne iarna grea,
Iar privind din tinda casei
Am oftat adânc o dată,
Căci ţi-ai luat şi trena toată.

O s-aştept un an de-acuma
Şi-o să număr zile, zile,
Până vei voi în fine
Să-ţi arăţi din nou cununa,
Îmbrăcată în culoare
Şi în razele de soare.