Nimeni nu va înțelege
Alexandra Edapo
------------------------------

Tablou pictat din rime;
Un vagabond le-a furat 
iar versul s-a albit.
Nici măsura nu coincide
căci avea doi pantofi diferiți:
unul mai negru si altul de ieri;

Căuta ceva în gunoaie;
n-a găsit decât amintiri 
și risipă
care nu țineau de foame;
amintirile altcuiva 
nu pot să doară;

Tablou pictat din 
amintirile altcuiva; 
un vagabond le-a adunat
dintr-un tomberon;
amintirile pictate
încep să doară 
atunci când le auzi ecoul
în zgomot ,pe peron,
de tren subteran
de abia plecat; 

Catharsis în cotidian 
sau în gunoaie , 
un vagabond căutând ceva 
să-i suplinească nevoia 
de a înțelege;
amintiri nu mai are,
le-a pierdut odată cu casa;

E târziu , sunet de camion 
pe asfalt ce se îndepărtează
și odată cu el 
și ultima amintire 
cu tine.

E un pic de ploaie , 
improvizată viață, inima-carton,
desenează în palme de frig,
prin ceață vede drame 
ce n-au avut loc:
el șofer la volan, 
omor din culpă , copil-pieton;
în palme , de frig , două lacrimi 
se-adună ca monument;
iar statistic oare câți artiști
își plâng în noapte 
drame imaginate
de parcă destinul lor 
n-ar fi tragic deja?

sau lege de empatie 
al unui tragism 
anonim pe care-l uită,
dar din același timp
cu secvența de ploaie,
același minut
cu camionul din zare,
aceleași secunde 
cu palmele ude :
un șofer pe o trecere ,
din culpă , altundeva;

Tablou pictat, din gunoaie
adunate , de-un vagabond,
ce-i suplinesc nevoia de foame
și-l îmbracă ca să uite de frig;
A găsit doi pantofi la fel 
unul de mâine și altul de ieri ; 
A pus și rima la loc,
vagabond fără noroc,
a căutat răspunsuri de mic
ca-n fine să nu-nțeleagă nimic!