Căutări de toamnă Daniel Vișan-Dimitriu ------------------------------ E-o zi mohorâtă de toamnă, cu frunze ce cad în tăcere, iar ploaia și frigul te-ndeamnă să vezi doar a vieții durere. E tristă o zi-ntunecată a toamnei ce-apasă pe vreme; sub cerul ce plâns îi arată, pământul se-ncruntă și geme. Prin aer plutește-o chemare trezind amintiri cenzurate prin colțuri ascunse-n sertare la care doar mintea răzbate. Le vezi și te bucuri o clipă de cerul senin, de plăcere, de zile cu râs în risipă, de-a brizei, pe țărm, adiere. Mai cauți, și-un zâmbet răsare: găsești, prin sertare trăirea din zile de vară, la mare. Frumoasă-i, în toamnă-amintirea!