Te-aşteaptă azi... Danab ------------------------------ Te-aşteaptă azi Cel răstignit, să te întorci Acasă, Căci multă vreme ai trăit departe de-a ta casă... Departe de Harul Divin, de Sfinţii-n Sărbătoare... Te-aşteaptă tot cerul senin să-ţi cânte o cântare, De Biruinţa lui Isus, a Mielului pe cruce Care-a purtat păcatul tău, Salvare a-ţi aduce... Te-aşteaptă ca să vii la El, în Slavă să te-mbrace În deget să-ţi pună Inel... În suflet să-ţi dea Pace! De ce amâni tu, zi de zi şi nu asculţi Chemarea? Isus, prin lacrimi mii şi mii, în rugă-şi dă suflarea, Viaţa-n chin i se sfârşeşte... Şi ceru-ntreg ascultă, Cum El la Tatăl mijloceşte cu inima-I plăpândă: "O! Tată! Iartă-l! Căci nu ştie ce face-n a lui viaţă... Dar vreau cu Mine-n veşnicie acea Dimineaţă Şi-acesta care m-a bătut, făcându-mi trupul-sânge, Să-i ierţi acum a lui trecut! Căci pentru el, o cruce, Eu am purtat nevinovat! Şi-n Dealul Căpăţânii Am stat pe cruce atârnat pentru păcatul lumii... Şi vreau ca-n cerul cel înalt, în Slăvile Divine, O! Tată! Îmbrăcat în alb, să fie el cu Mine! În Mâna-mpunsă de piroane şi sfâşiată-n cui, Am scris atunci, Iubite Doamne, plângând, numele lui... Iar spinii, frunte-a sângerat... Şi-am plâns, cerut iertare Pentru acel ce-i vinovat! S-asculte-a Mea Chemare!" Isus pe cruce a murit în chinurile grele, La Golgota a suferit... Sufletul să ţi-l spele, Să fii iertat! Din văi pustii, întoarce-te Acasă... Căci ţi-a deschis spre veşnicii o Cale glorioasă!