Am cerut Iubirii... Danab ------------------------------ Am cerut iubirii lacrima de dor Să-i sorb frumuseţea şi să mă-nfior, Când aşează-n suflet, dulcele ei gând, Am cerut iubirii lacrimă şi cânt... Am cerut iubirii şi ea mi-a adus Plânsul rugăciunii.. bucurii de sus, Suferinţi pe calea sfânta către cer, Biruinţi când valuri vin şi apoi pier.. Am cerut iubirii-nţelepciunea ei Dulcea ei mireasmă-n florile de tei.. Primăvara-n firul ierbii, surâzând, Am cerut iubirii viaţa pe pământ... Am cerut iubirii gândul ei curat Să mă izbăvească de al meu păcat... Să-mi picure-n suflet Pacea din vecii Ca să zbor spre stele.. unde-s bucurii Am cerut iubirii şi ea,blând m-a dus La crucea Jertfirii, Jertfa lui Isus Să-i văd spinii care i-au dat suferinţă, Lacrimile-amare pentru-a mea fiinţă... O! Iubire dulce venită din cer Cum topeşti tu toate... tot ce-i efemer! Tot ce întinează sufletul curat... Eu te cer pe Tine.. şi sunt vindecat! 07.03.2016