Doi cocoşi
Mihai Manolescu
------------------------------

Doi cocoşi se iau la sfadă  
În ogradă la bunici,  
Hotărâţi fiind să vadă  
Care va cânta pe-aici.  

Fiindcă, vezi, în astă curte  
N-or rămâne amândoi,  
Chiar de sunt găini mai multe  
Şi-ar mai fi şi loc apoi.  

Spune unul, mândru tare,  
Că penaj aşa perfect  
Nu există-n lumea mare,  
Precum vezi la el pe piept.  

Celălalt, privindu-i creasta,  
Râde-n cioc cu ironie  
Şi îi zice: “Chesia asta,  
Ţi s-a cam pleoştit, bădie.”  

“Cine s-a găsit să-mi spună,   
Mie, c-aş avea defecte...  
Ştii că e mai mult de-o lună  
De când note imperfecte  

S-au tot auzit în zori,  
Fiindcă m-ai rugat pe mine,  
Chiar dacă mă trec fiori,  
Să te las să cânţi pe tine?"  

"Poate că mai dau rateuri  
Şi mă-ncurc în note-nalte,  
Însă cânt la matineuri  
Doar la orele exacte,  

Nu ca tine, alandala,   
Când la patru, când la cinci,  
Căci la ceasuri, socoteala,  
O cam laşi pentru amici."  

"Vrei să-mi ţii acuma predici?  
Chiar nu ştiu de ce te-ascult.  
Nici să calci nu ştii. Te-mpiedici  
Tot în pinteni, cam de mult."  

"Tu vorbeşti de bătrâneţe,  
Cum c-ar fi-nceput să-mi vie?  
Află-atuncea cu francheţe:  
Nu eşti bun nici de piftie!"  

Se aprind, se-aruncă-n luptă  
Şi se-ncaieră serios,  
De rămân cu creasta ruptă  
Şi întinşi, complet, pe jos.  

Cam aşa e şi în viaţă  
Când nu vrei să cânţi în doi:  
Se întâmplă ca să piardă,  
Mai adesea, amândoi.