Peste zări de primăvară CTN ------------------------------ Peste flori abia ieșite De sub frunze ruginite Se-așternu în fapt de seară Iarăși dalbă plăpumioară. Ramurile-mbobocite, Niște vrăbii cam zburlite Tremură si se-nfioară Întrebându-se-ntr-o doară: Dochia, oare ce mai face, Iarăși nu ne lasă-n pace?! După cum se vede-afară, Încă nu e primăvară! În zbor trece un sticlete Îmbufnat că n-are ghete, Ba iar trebui, se pare Și-un cojocel în spinare! Doar pe-o margine de zare Sub a cerului hotare, Cât privirea se-odihnește Plăpumioara se topește!