Am să te-mbrac în poezie Ioan Grigoraș & Liliana Trif ------------------------------ - Ca un student în prima sesiune, Restanțier la dragoste pe viață, Aștept să-mi înflorești în pat, minune, Să-mi dai din sânul tău o dimineață, Să fac din ea un pardesiu de vise, Din părul negru o eșarfă moale, În pieptul tău să simt că sunt închise Când armistiţii dulci şi când răscoale. Să-ți desenez cu buzele-o romanţă Din rime,-apoi să-ți împletesc o ie Şi-abreviind în gând orice distanţă Să te îmbrac în strai de poezie. - Să fie pur şi simplu o-ntâmplare Că pari expert în orice teorie, Tu-mi ceri de fapt o reexaminare Deşi am studiat mai mult de-o mie De nopţi în care trupurile noastre Erau metale-ncinse de dorinţă Şi-n loc de braţe aripile-albastre Purtau spre cer o unică credinţă Şi iartă-mă de nu ţi-am spus vreodată Că viaţa-n lipsa ta-i o agonie În ADN-ul meu codificată Din ziua-n care am fost o poezie. Ioan Grigoraș & Liliana Trif