Visul sufletului
Carmen
------------------------------

Sufletu-i plin de flori de primăvară,
El zboară în văzduh pentru a mia oară,
Mi-am pus aripi din fragede narcise,
Pe faţă simt căldura florilor  încinse.

Vântul răzleţ îmi parfumează părul,
Ascult cum mierla-şi cântă întruna dorul,
Mă însoţeşte-n zbor o ciocârlie
Şi las în urmă mica colivie!

Peste câmpii şi dealuri zborul lin
Îmi umple sufletul de bine, este plin
De flori de câmp şi de păduri umbroase,
Mă însoţesc cinci vrăbii curioase.

În zare se văd munţii şi mă-nalţ,
Cu frunze de stejar eu mă încalţ
Să am putere să ajung la creste
Unde floarea-de-colţ se spovedeşte.

Stau pe o stâncă şi privesc în zare,
Văd ce departe-i nesfârşita mare,
Îmi fac aripi din florile de munte,
Între suflet şi mare este o punte.

Mă las în zbor până la malul mării
Şi sufletul e-n braţele visării,
Aripile cu spumă-s îmbrăcate
Iar briza este voalul pus pe spate.

Pe umeri se aşează pescăruşii
Şi mă înalţă până-n dreptul uşii
Ce se deschide către dimineaţă...
O nouă zi îmi luminează-n faţă!