Povara din piept
Mirimirela
------------------------------

Deschide-te stâncă, să intru în tine
Nu te mai vreau niciodat' la mine în piept
Potecile lumii îmi sunt azi străine, 
În inima ta voi să stau și s-aştept.

Din lacrima mea un izvor va țâșni
Din tine afară, sfărmându-ți rărunchii
Și chiar dacă dinții tăi cruzi ar scrâșni
O alta curgând, îți va roade genunchii.  

Să văd atunci stâncă, de poți să reziști
Cu-atâtea atacuri directe, la țintă. 
De-ai fi pulbere-n vânt, ai putea tu să miști
Poverile-n lacrimi, valetul la chintă ?

Sau praf de ai fi, sub tălpile goale
Din suflet cu poftă, ai putea să mai muşti ?
Ori te-aş găsi broderie la poale
De dealuri ce-şi lasă perdeaua de-arbuşti.

Tăcută ești stâncă, neclintită-n amurg
Tăcută-i povara ce-o car după mine
Aproape c-aş face cu tine un târg
Dar nu voi să pierd. Ascultă-mă bine !

Ridică-te. Pleacă. Lasă-mi locul curat
Ghirlande din floare de colț vei avea
Și când în vecie mă voi fi-nfăşurat
Pe frunte-ți voi pune ghirlande de stea.

Hai stâncă, te-nmoaie, vezi ce-ți dăruiesc
Nu mă strivi sub poveri, tot mai tare
Bolovanii din tine mă secătuiesc
Prefă-te la mine în piept, într-o floare.