Sonet pentru infinit Val ------------------------------ Când Soarele, uşor, peste colină, Sub orizont se lasă-n întuneric, Apar, ascunse-n ziuă de lumină, Pe boltă licărind stele feeric, A ta, a mea, o stea e fiecare, În Capricorn, Fecioară sau Balanţă, Pulsează una nouă-n Ursa Mare, O alta căzătoare se înalţă; Atât de-aproape suntem, n-am găsit, Oricât am căutat pe cer de bine Un loc al nimănui, sau părăsit, Fără speranţe, visuri şi destine, De parcă infinitul e sfârşit Sub coviltirul nopţilor senine! Valeriu Cercel