Veşminte de flori Ioan Grigoraș & Liliana Trif ------------------------------ - E weekend iar și poate nu mai plouă, Mi-e dor de verde crud și de salcâm, Să înflorească teii pe alee, Petalele zburând pe caldarâm Să-mi amintească cum era odată O lume îmbrăcată în culori Și noi desculți, îmbrățișați pe stradă, Pătați de primăvară și ninsori Ne căutam refugiu-n poezie Și ne scăldam în flori de liliac. E weekend iar și poate nu mai plouă În primăvar-aș vrea să te îmbrac. - E luni de-acum şi-o altă săptămână Îşi derulează molcom zile, nopţi, Tomnatic vântul azi mă ia de mână Şi mă întreabă: ”N-ai vrea să m-adopţi, Copila mea cu gene lungi şi dese, Că te-aş purta pe braţe zi de zi? Sub raza lunii pline eu ţi-aş ţese Veşminte cu flori albe sidefii.” Dar eu iubesc un suflet de departe, De-aceea ferm îi voi răspunde: ”Nu!” Mă răsfoieşte vântul ca pe-o carte Şi râde... Hai, iubite, ceartă-l tu! Ioan Grigoraș & Liliana Trif