Pasărea albastră
Aspiranta
------------------------------

Pasărea albastră

Pământu-i mângâiat de boltă în amurg
Şi sărutat cu sete  pe buzele-ngheţate,
Stropii de ploaie pe fruntea lui se scurg,
Iar vântul îi vorbeşte prin  tăinuite şoapte.

Copacul desfrunzit se-nalţă către zare
Cu cerul se-mpreună în clipa din  apus,
Visează floarea vieţii şi umbră pe cărare
De-aceea rugă face cu ramura supus.

Ating cu gândul bun toţi stropii de afară
Eu, pasărea albastră închisă-n colivie,
Aş vrea să zbor acum înveşmântată-n seară
Să fiu pentr-o secundă în libertate, vie.

Dar teamă am şi rană pe aripile mele
Ce-s ude şi-amorţite de-atâta aşteptare,
Au stat prea mult lipite de negrele zăbrele
Vor mai avea tărie şi vrere ca să zboare?

Şi ochii mei se-nchid pentru o lungă clipă
Cu gânduri-stele spre înălţimi pornesc,
Iubire necuprinsă port  pe a mea aripă
Sunt eu cu-adevărat, uşoară şi plutesc.

Am dor de vis şi soare, de aştrii şi de vânt,
De îngerul luminii ce drumul mi-l veghează,
Sărut un strop de ploaie şi-o brazdă de pământ,
Sărut descătuşată un suflet ce vibrează.