La masa Domnului, azi vin! Flavius Laurian Duverna ------------------------------ La masa Domnului, azi vin! La masa Domnului, azi vin, La Cina cea Sfântă de Taină Pregătit cu-a nunţii haină, Şi cu smerenie mă închin Căci duhul mi-este liniştit În Domnul care m-a iubit Venind din cerul Său divin. El a venit, ca să-mi aducă Din ceruri forţă şi putere Şi peste lacrimi mângâiere, A dragostei noua poruncă Exemplu-n jertfă pe deplin Prin sângele vărsat din plin Peste durerea cea adâncă. La masa Domnului păşesc Şi-n amintirea morţii Sale Cântând Îl măresc pe cale, Din dragoste-L sărbătoresc, Pe Cel ce m-a răscumpărat Şi viaţa din nou mi-a redat De-aceea cu drag Îl iubesc. El a murit pe-al crucii lemn Păcatul pentru-a fi distrus, Şi pentru-aceasta El a spus Că va lăsa lumii un semn - Că El va-nvia în splendoare A treia zi, în slava-I mare - Acesta ca un sfânt consemn. La masa Domnului, azi vin, La Cina cea de sărbătoare Pentru iubirea Sa cea mare, Ce m-a salvat din greul chin Prin scumpa-I neprihănire, Dându-mi drept la mântuire Să urc spre cerul Său senin. Flavius Laurian Duverna