Primăvara prin...blăniţă
Carmen
------------------------------

“Ce-i cu tine, domnişoară?
De ce vrei să mergi afară?
Ai simţit că-i primăvară
Şi vrei să ieşi, prima oară?

Nu ştiu ce să fac cu tine,
Dacă-i vremea, se cuvine,
Să mă-ncred că este bine
Să te las printre albine,
Printre flori şi gângurit
Ce-l consider cam subit…
Nu eşti tocmai de iubit!
Lasă…timpul nu-i grăbit,
Te aşteaptă şi pe tine
Chiar de pleacă, iarăşi vine,
Primeşti ce ţi se cuvine…
La lăbuţe-o să se-nchine
Un motan venit din lume!”

Astfel eu vorbeam pisicii
Care nu răspundea fricii
(Ce-o simţea-n curtea bunicii)
C-o vor năpădi puricii!
Cu ochi mari de visătoare
Pisica  se credea mare,
Năzuia la o-ntâlnire
Cu cea mai mare iubire!

Cu o mângăiere blândă
Mâna-n blană se scufundă
Iar pisica acum se “scaldă”
În iubirea mea cea caldă!