Bunul și al său hotar Aspiranta ------------------------------ Bunul și al său hotar Târziu e ceasu-n noapte și-mi este tare frig Aș vrea să ațipesc, dar gânduri râd în hohot, Mă zvârcolesc și gem, parcă doresc să strig Pe cineva din zare plecat cu-al ploii ropot. Adorm abia spre ziuă cuprinsă-n tainic dor Și rog în vis pe înger să nu dorm în zadar, Ci să mă ducă-n zbor pe brazda din ogor Să-l întâlnesc pe Bunul lângă alt său hotar. Atunci zăresc pământul purtând verdele strai, Iar soarele m-atinge cu calda lui privire, Se-aud cocori în zare ce zboară-n lung alai Albastru-i totu-n jur, cu gust de fericire. În depărtare văd, venind cu coasa-n spate Pe Bunul meu cu ochii ca floarea de cicoare, Aștept să mă ia-n brațe cu mâinile-i crăpate, Apoi să ne-așezăm la margini de răzoare. Când să-l ating pe Bunul, devine albă ceață Ce fruntea-mi înconjoară ușor, ca o părere, Atunci șuvoi de lacrimi inundă a mea față, Iar sufletul se zbate simțind doar grea durere. Privesc smerită-n sus și-l chem pe Dumnezeu Să-mi lumineze calea, gonind vremea pustie, În vis să țes din rouă și-un fir de curcubeu O haină pentru Bunul ca drumul lin să-i fie.