Scrisoare pe lespezi de uitări care plâng Doina Bezea ------------------------------ Se-scunde lumina prin anale de ceaţă zăpada scrâşneşte sub un zâmbet livid, se strâng primăveri pe sub irişi de gheaţă şi paşii îţi sună ca o daltă-ntr-un zid. Te uiţi pe sub chipu-mi urmărind o nălucă eu tac şi ascult doar tăceri de vinil, pereţii scobesc pe sub pielea-ţi de nucă strângându-ţi la piept alinări de copil. Ce joc prins în oase e amarnica viaţă! dispari şi apari,azi bătrân,mâine prunc, nu-i cale să-ntorci veşnicia din ceaţă scrisoare pe lespezi de uitări care plâng. Autor Doina Bezea