Lăstarul vremii ţipă...
Rolea Nicolae
------------------------------

Lăstarul vremii ţipă sub sabia luminii, 
Geru-şi rupe şira pe sârmă la uscat,
Forcepsul extrage din pântecul genunii 
Un lac de întuneric cu gust de cer sărat. 

Prin venele ivite un munte-şi distilează 
Un abur ca o vrajă ţâşnită dintre stânci,
Coboară-n zbor înaltul şi iute desărează 
Tot cerul enigmatic cu ochii lui adânci. 

De peste miazănoapte vine o ploaie lină 
Şi cad meteoriţii în palmele de lut. 
Încorsetate-n vrajă, prin valuri de lumină, 
Grăunţele de viaţă să vină, au început. 

O mână nevăzută dansa ţâşnind din ape. 
Îşi puse Universul la ceasul lui mustăţi. 
Se îndreptară Polii când vrură să se-adape 
Cu paşii de lumină spre-opusele cetăţi. 

Brusc, pică în uitare bin-bang-ul creator. 
Se caţără din mugur un verde aromat 
Şi fluviul de milenii porni de la izvor 
Cum de la mamă pleacă feciorul însurat. 

Miroase-a smirnă-n pântec, stelarii maci apar,
E prima primăvară care-a venit pe-aici 
Şi-o tandră paparudă urcată-ntr-un lăstar 
I-apleacă fruntea verde spre casa de furnici. 

Secundele în hoardă se căţărau prin spaţiu 
Şi-un fulger enigmatic din primul bici trosni 
Plămânul nemuririi sorbi cu-adânc nesaţiu 
Din roata luminoasă ce-n boltă se ivi. 

Ascute-ncet albina un ac de-nţepătură 
Şi stupul şi-l aşează pe ramuri de idei.
Din staulul de nouri porni cu hamu-n gură 
O lună nărăvaşă cu trupul de scântei. 

Se limpezeşte zărea, sălbatecul se-aşează 
Şi vesel suflă vântu-n stâncoase guri de nai, 
Natura-i rânduită şi toate stau de strajă... 
Să-i facă, metafizic, lui Dumnezeu un ceai.

Şi mi-a zidit destinul aşa cum se cuvine 
Un curcubeu tomnatic ce râde după ploi...
Dar, unde-mi eşti, iubito, ca sufletul din mine 
Să-l luminezi de-a pururi cu ochii tăi vioi?