Desprinde-mă,Doamne! Doina Bezea ------------------------------ Desprinde-mă,Doamne! de pe buza durerii, sfărâmă carafa ce mă soarbe tăcut, dezleagă-mi amarul răsucind talpa vrerii, sau scrie-mi cu toamne şi mă-nchide-ntr-un lut! Desprinde-mă,Doamne! de sub coasta tristeţii, şi fă-mă iubire în grănare de timp, sub seceri de oase să-mi aşez somnul vieţii, şi carnea să-mi ţipe implorând un răstimp! Desprinde-mă,Doamne! de sub lespezi de ceaţă, şi schimbă-mi destinul doar o zi pe pământ, trăind doar ferice să mă satur de viaţă, ştiind că doar azi nu mă doare ce sunt! Autor Doina Bezea